Marian Vanghelie și-a oficializat candidatura ca independent la Primăria Sectorului 5, în cadrul unei declarații susținute luni. Vanghelie a subliniat că una dintre prioritățile sale este reabilitarea învățământului în Sectorul 5, evidențiind că situația din școlile sectorului este una critică și fără precedent.
„Nu a existat niciodată, nici înainte de 1989, o situație precum cea de acum din Sectorul 5. Avem 10 unități școlare închise și peste 20 de școli cu probleme grave de infrastructură. Când am preluat funcția de primar, situația era complet diferită. Am făcut schimbări majore în învățământ. Acum, ceea ce îmi propun și ceea ce doresc să realizez, începând cu educația, care trebuie să fie o prioritate, nu numai pentru Sectorul 5, ci pentru întreaga Românie, este să ridicăm standardele educaționale la cel mai înalt nivel din lume.
Vrem să devenim un exemplu pentru alte țări europene și să oferim copiilor noștri tot ce este mai bun. Acesta este motivul pentru care am decis să îmi depun candidatura. Am stat și am reflectat mult asupra acestui pas: dacă să mă înscriu în cursă sau nu, cum va fi interpretat, ce se va spune”, a declarat Vanghelie.
Totodată, el a promis că va reabilita 600 de blocuri din Sectorul 5, subliniind necesitatea rezolvării problemelor de infrastructură din sector.
„Astăzi nu voi face declarații negative la adresa adversarilor mei, că nu este momentul potrivit. Vreau să explic câteva aspecte: am reabilitat 600 de blocuri din cele 1.200 planificate. În opt ani de mandat s-au reabilitat doar 40 de blocuri. Îi asigur pe locuitorii sectorului că, în doi ani, voi finaliza reabilitarea a încă 600 de blocuri. Și o spun cu argumente solide. Am avut 120 de șantiere, am intervenit pe 500 de străzi și am reabilitat 600 de blocuri într-un an și jumătate.
Din cele 700 de străzi planificate, am finalizat lucrările la 650 dintre ele, inclusiv rețeaua de apă, canalizare și asfalt. În cele 50 de străzi rămase, lucrările au fost întârziate, deși s-au desfășurat pe parcursul a opt ani”, a adăugat Vanghelie.