Începând de luni, 15 aprilie, românii pot să investească într-o nouă emisiune de titluri de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%, conform anunțului făcut vineri de Ministerul de Finanțe.
Aceste titluri de stat au o valoare nominală de 1 leu și pot fi achiziționate în diferite modalități:
- Între 15 aprilie 2024 – 9 mai 2024 online, exclusiv de către persoanele fizice înregistrate în Spațiul Privat Virtual pentru titlurile lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului.
- Între 15 aprilie și 10 mai de la sediul unităților Trezoreriei Statului.
- Între 15 aprilie și 9 mai în mediul urban și 15 aprilie – 8 mai în mediul rural, prin Poșta Română.
Dobânda este anuală și se plătește conform termenelor prevăzute în prospectul de emisiune.
Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra anticipat.
Fiecare investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, având posibilitatea de a anula subscrierile efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obținute din investirea în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.